Opiniile unui călător nedemn de încredere

„Alternând onirismul cu suprarealismul și absurdul cu grotescul, literatura lui Mihai Măniuțiu se încadrează undeva pe filiera teatrului ionescian și a lirismului naumian, în acea zonă a aproximării inexprimabilului, unde totul este deopotrivă morbid și feeric, impur, obscur și ezoteric.“


[„Opiniile unui călător...“] are în centrul ei cuplul antinomic al unui ghid blazat și al unui profesor străin, arogant-excentric, „cu diplomă în științele oculte și etnopsihologie“, călătorind printr-o „țărișoară“ fostă comunistă grotescă și construind, într-un limbaj aforistic prețios, tot felul de teorii ale eșecului și imposibilității identității naționale, ale limitei etnice, ale catastrofei și damnării istorice ca destin. „Opiniile unui călător...“ este, de fapt, o farsă etno-psihologică, o satiră pe tema imposibilei „schimbări la față“ a unei națiuni mici care nu-și poate breveta decât sistemul de eșec, tortură și autodistrugere – un fel de Swift & Kafka meets Cioran.


„Fuga cu Henri“ este o succesiune de douăsprezece secvențe de absurd endorfinic (simbolizând deopotrivă căutarea și evadarea din transcendență), construit cumva în oglinda lirismului hipnagogic al lui Michaux, căruia Măniuțiu îi aduce aici un omagiu explicit.


„Tușa Aglaia“, una dintre cele mai elaborate și reușite povestiri din carte, este o fantezie grotescă à la Boris Vian pe tema realității ca haos, a teatrului ca iluzie a nimicului, a lumii ca teatru metafizic dezafectat. Un taximetrist albinos o conduce pe actrița Aglaia, împreună cu nepotul ei, afară din orașul militarizat, în timpul unei invazii de lăcuste, în birtul unui țigan yoghin, pentru o beție nocturnă alături de o cârtiță sexuală „expertă în întuneric“ și în „dexterități subterane“ (asta fiind doar jumătate din noaptea inițiatică) – totul nefiind altceva decât ritualul purificării în vederea premierei unui spectacol coșmaresc mai pur.


Povestirea „Avva Noah“ este pilda căutării fatale a Marelui Mort; iar „Vama din Elgström“ este schița kafkiană a unui control vamal ce glisează înspre interogatoriul unei morți trecute.


Marius Chivu


Apar, în final, Scardanelli și gheara sa, aceasta din urmă prelungire cârcotașă, eflorescență himerică, jonglând cu măști și roluri, exasperată de bogata sa inconsistență.


Irina Petraș